duminică, 12 aprilie 2020

Visul unei nopti de toamna

Ah! S-a rupt! Era perfect, numai ce i se tocise putin varful, permitand o alunecare moale pe coala nitel grunjoasa. Nu-i nimic, imi iau altul, doar mi-am cumparat un set de patru. Prind creionul nou intre degetele-mi obosite si incep sa desenez. Mina e la fel de moale ca la primul, insa varful netocit inca ma zgarie. Doar coala e viata mea. Imi creionez viata. Virtual, cu un creion normal, trasand contururi in eterul amortit al camarutei mele. Hasururi din ce in ce mai groase acopera cu pulbere gri toate clipele de pana acum. Trec cu dosul palmei si omogenizez culoarea. O pata gri… mare, putin lucioasa… Radiera noua incepe sa mangaie usor hartia, apoi din ce in ce mai repede, rozand cu nesat din ceea ce pana nu demult era doar o coala. E aproape rupta, bucatele din ea inca plutesc prin vazduh, asemenea unor fulgi tacuti de nea. Dar e de abia toamna, nu e vreme pentru asternut zapada. Rup o foaie noua, o asez tacticos pe trepiedul noduros si desenez un punct. Un prim punct. Urmeaza o liniuta, un fir de iarba si un pom. Un pom cu fructe. Frunzele-i gri fosnesc in tacere, iar iarba se indoaie in vantul nevazut. Mai desenez o casa. Nu prea mare, nu foarte micuta, ci potrivita. Geamuri patrate clipesc din perdelute, iar de dupa usa larg deschisa vine un miros de ceai. Menta si fructe construiesc licoarea sura din canita decorata cu stangacie. Inca nu mi-am intrat in mana. Trebuie sa ma stradui mai mult. E desenul meu… Trasez un gard micut, apoi o poteca si un parau. Mai un podet, o livada, o pisica si un caine. Peisajul prinde contur, insa mai cere. Si cere cu pofta, cere sa devina de poveste.