duminică, 12 aprilie 2020

Ingerasi cu aripi frante

Intr-un dialog  cu propriu-mi eu am conchis ca daca mai scriu pe bloguletul asta nu voi mai scrie lucruri tragice, ultra serioase, nervoase sau negative. Insa faptul ca nu traiesc in Maldive si nu am renta lunara cu mai mult de 4 zerouri (in Euro) ma arunca in mijlocul unei lumi care nu cunoaste indeaproape sensul culorii roz. Ajunsa la lucru am profitat de cateva minute mai lejere si am frunzarit twitter-ul asemenea unui ziar caldut. Si am gasit un link oferit de Tomata, link precedat de cateva cuvinte care mi-au facut o idee asupra a ce urma sa vad. Cuvinte de uimire si parca de groaza. Linkul prezenta un foto-jurnal cu tema efectelor exploziei de la Cernobil… Cernobil… un nume cu rezonanta sumbra si cu efect cutremurator pentru multi. Nume care va ramane crestat cu durere in multe suflete. Unii au fost, altii vor fi… Insa unii traiesc in prezent. Multi dintre ei au copii. Copii malformati, chinuiti, care nu au cunoscut si poate nu vor cunoaste niciodata ce inseamna sa ai o viata fericita. Nu vreau sa descriu detaliat ceea ce deja stie toata lumea. Randurile de mai sus aveau menirea doar de a induce starea de tristete care m-a cuprins pe mine. Tristete care a fost inlocuita treptat de o furie (daca pot sa ma exprim asa, insa fara sensul de nervi) mocnita. Furie care in mintea mea nu naste decat niste intrebari fara vreun posibil raspuns. Intrebari pe care le-as adresa femeilor afectate de radiatiile exploziei. Femeilor dintre ele care au devenit sau care vor sa devina mame. Mamelor care sunt constiente de starea lor… De ce ii faceti?! De ce nasteti niste biete suflete sortite unei vieti fara lumina, niste ingerasi ale caror aripi vor fi frante prea devreme?! Intrebare cruda, dureroasa, stiu. Insa atat de realista. Multe femei imi vor spune ca acele mame isi doresc nespus un copil, ca vor sa lase urmasi si asa mai departe. Insa stiind ca sansele de a iesi o progenitura sanatoasa sunt mai mici decat 0.0001%, totusi de ce fac copii? Este destul de limpede ca acei prunci nu vor avea o viata usoara, nici plina de impliniri. Ce poti tu, ca mama, sa ii oferi in afara de un pat de lacrimi pe care sa isi astearna capsorul in fiecare zi? Nu vei trai vesnic astfel incat sa il poti inveli seara de seara. Poate nici el nu va trai atat incat sa apuce sa invete primele litere. Si atunci, de ce vrei sa ai copii? Oare tu ca femeie nu esti egoista? Poate prea egoista… Mie mi se pare trist acest joc al vietii, acest ciclu care se cere implinit. Sunt femeie si pot sa inteleg spiritul matern care se naste in fiecare. Dar om fiind pot sa ma si revolt, chiar daca e o revolta a cuvintelor, o revolta interioara. Iar intrebarea ramane aceeasi: De ce? … Share this: Twitter Facebook Like this: Like One blogger likes this post.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu