luni, 15 iunie 2015

Breathe and start fresh

Cred ca aşa as sintetiza cel mai bine ultima lună şi jumătate din viaţa mea: schimbare, agitaţie, decizii, planuri, decizii, provocări, dorinţe şi iar decizii. A fost ca in acele jocuri cu masini in care totul se petrece mult prea repede. Am tras aer în piept, am pus punct şi am început cu alineat.
Mi-am dat seama că m-am schimbat foarte mult şi uitându-mă în urmă, văd o altă fata care ar părea mai rebelă. Sau doar mai dornică să încerce, încă nu ştiu să definesc.

Am început anul lucrând oficial ca PR la un site. Am învăţat foarte multe lucruri în doar 4 luni, intr-un loc în care devotamentul, energia, reacţiile imediate, soluţiile rapide şi efici=ente, creativitatea şi dorinţa de a da tot mai mult de la tine în fiecare zi constituie ingredientele reuşitei.  

Pe scurt spus, am învăţat că “best practice makes perfect” şi cred că e o deviză care îmi va ghida viaţa şi de acum încolo. M-am ataşat mult de colege, de brandurile pentru care lucram (şi acum citesc alertele google sau urmăresc pe Facebook ce mai fac şi cu toate acestea, au început la un moment dat să apară gânduri bizare, frământări, nu reuşeam să îmi găsesc locul, să mai fiu eu. Şi am ales să plec, dar nu mi-a fost deloc uşor.

Şi a apărut o foarte mare provocare pe drum. Aceea de a lucra ca PR în industria muzicală. Am stat şi am analizat povestea pe toate părţile, căci nu e un domeniu cu care să fiu foarte familiarizată şi în care să am experienţa necesară. 

marți, 9 iunie 2015

Arta de a fi vânzătoare la chioşc

De ceva vreme voiam să scriu despre amabilitatea vânzătoarelor de  la noi.
Ooo, da!  Acele vânzătoare care se uită pieziş la tine de fiecare dată când mai adaugi ceva pe lista cumpărăturilor iar ele se enervează pentru că sunt nevoite să-şi mişte fundurile grase în depozit. Un astfel de specimen am eu jos la mine la supermarket. Mă da una hidoasă rău, săraca. Îi e lene să deschidă şi gura. Ce vină am eu că ea de mică a visat să se facă vânzătoare iar visul i s-a îndeplinit?
Şi se uită aşa la clienţi de parcă ar avea vreo 3 facultăţi şi un masterat în curs, şi calculează cu gheruţele 21 plus 4 pe calculator. Şi se freacă în metrul ăla pătrat al magazinului până găseşte punga de chips-uri. Şi mă întreabă din nou ca să fie sigură: una să fie? Şi mi le aruncă pe tejghea ca la animale şi strigă următorul, de parcă ar fi la puşcărie unde serveşte ciorba de linte.
Saraca, e şi ea obosită! Toată ziulica face calcule şi umblă în depozit, nu mai are timp să pună marfa clientului în pungă şi să răspundă cu plăcere când i se mulţumeşte.
Ca să nu mai zic de acriturile de la magazinele de haine. Veşnicele exasperante cu întrebările politicoase: “Cu ce vă putem fi de folos?”
Mulţumesc frumos, aş vrea să taci şi să nu te mai ţii după mine în magazin ca să mă pot uita în linişte la haine.
Şi nu am nevoie să-mi spună ele cât de frumos îmi vine o haină când văd în oglindă că stă ca naiba pe mine. Sau să-mi dea sfaturi vestimentare când ele sunt îmbracate ca bunica mea.
Aaa, iar dacă ai îndrăznit să probezi câteva haine şi nu ai cumpărat nimic de la ele din magazin te ucid cu privirea. E crimă acest lucru, nesimţire ordinară. Cum îndrăzneşti să probezi o haină şi să nu o cumperi? Ştii ce înseamnă asta? Să-şi mişte ea fundul şi să o aşeze din nou pe umeraş. Păi cum îndrăzneşti? Marş afară, spune ea cu privirea !